Tunelul

2020

Expresie a drumului inițiatic, Tunelul devine un loc al întâlnirilor imposibile în 2020. Un loc în care experimentăm singurătatea și faptul că nu putem fi alături de cei dragi. Permițând accesul prin fiecare capăt liber, Tunelul nu mai duce nicăieri, decât înspre propria persoană. Iar lumina rămâne în continuare parte vie a vieții fiecăruia. 

Distanța dintre noi și ceilalți, chiar și impusă de circumstanțe speciale, ține foarte mult de propria definiție. Pentru a putea să o parcurgem și să o depășim, avem nevoie de o reflecție profundă care trebuie să înceapă cu noi înșine, o reamintire a ceea ce suntem în esență, o regăsire a lucrurilor care ne ajută să străbatem “tunelurile” vieții și să restabilim legătura noastră organică cu lumea. 

Semnată de Silviu Ciora și Asociația Daisler

Susținută de Betfair Romania Development

Instalația este susținută de Betfair Romania Development, care ne invită s-o redescoperim, în lumina noului sens pe care îl capătă în cadrul acestei ediții desfășurate în plină pandemie, ediție a cărei temă este Solitudinea. Și, totodată, ne invită să ne gândim la faptul că, deși pare că nu duce nicăieri (nici Tunelul, nici această perioadă), avem oportunitatea de a fi față în față cu noi înșine, cu lumina ca permanentă parte vie a vieților noastre. 

Lungime maximă: 9 metri

Înălțime maximă: 5 metri 

Număr hexagoane: 9

Lățime maximă: 5 metri

Masă totală: 230 de kilograme